Error
  • There was a problem loading image 2Q==.

Deschiderea filialei IRU în Republica Moldova

Print

La data de 1 iulie 2013 a avut loc inaugurarea filialei IRU din Republica Moldova. Împreună cu Preşedintele Organizaţiei, regretatul Florin Cioabă, dar şi împreună cu membrii prezidiului IRU am luat parte la acest eveniment.

Pe lângă membrii prezidiului au fost prezenţi la eveniment ambasadori, parlamentari, oameni politici si religioşi dar si cunoscutul personaj din rândul romilor, din Moldova cunoscut sub titulatura de Baron.

La sfârşitul evenimentului am vizitat cu toţii Crama de la Cricova, fiind cea mai mare cramă din Europa. Locaţia fiind cunoscută în întreaga lume şi datorită faptului că numeroase personalităţi politice au propriile standuri de vinuri, la fel au şi anumite instituţii internaţionale.

S-a convenit în urma vizitei, cu administratorul cramei ca şi Casa Regală Cioabă să beneficieze în viitor de un astfel de stand în cadrul cramei.

În urma discuţiilor avute cu autorităţile în domeniu s-a mai stabilit ca într-un interval de timp cât mai scurt să putem ridica un monument în cinstea martirilor romi care şi-au pierdut viaţa în cadrul celui de-al doilea Război Mondial în lagărele din Transnistria.

           

           Tot în cadrul acestei întruniri datorită faptului că data a concis cu ziua copilului, sute de copii romi îmbrăcaţi in tricouri personalizate, steaguri în mînă au mărşăluit, iar la final cu toţii au primit dulciuri.

Implicare in viata comunitatii

Print

Am declarat ca voi lupta pentru interesul neamului din care fac parte si nimic nu va sta in calea mea sa ma inpedice sa realizez acest deziderat

 

 

       

Noutati

Vizitatori: